KIwi reteța sănătății

Fructele de kiwi: reteța zilnică a sănătății?

Bogate în nutrienți și hipocalorice, fructele de kiwi își au originea în sudul Chinei, unde au crescut în sălbăticie. Astăzi, se pare că sunt rețeta sănătății organismului nostru.

Ele au fost numite ”piersica maimuțelor”, deoarece erau preferate de maimuțele sălbatice.  În 1904 un profesor a introdus pentru prima dată fructul în Noua Zeelandă după ce s-a întors din China cu semințele fructelor. Aici au fost denumite ”agrișe chinezești”. Numele oficial le-au primit după ce cultivatorii au reușit să le exporte cu succes. Culoarea și textura fructelor se aseamănă cu pasărea Kiwi, unul dintre simbolurile Noii Zeelande, fiind și originea numelui.

Compoziția fructelor

Fructele de kiwi sunt extrem de bogate în nutrienți. Comparativ cu alte fructe, ele au un conținut crescut de vitamina C, E, K, folați, carotenoide, potasiu și fibre. Atât fructele verzi, cât și cele aurii de kiwi conțin aproape dublu din cantitatea de vitamina C regăsită în portocale sau căpșuni. În ceea ce privește conținutul de vitamina E, fructele de kiwi se aseamănă cu avocado, ele fiind singurele fructe bogate în vitamina E. Conținutul de potasiu este asemănător cu cel al bananelor, cunoscute și ele pentru acest aspect. Fructele aurii de kiwi sunt bogate în folați, asemenea portocalelor. Atât cele aurii, cât și cele verzi, au un conținut mai mare de carotenoide, incluzând β-caroten, luteină și zeaxantină, decât portocalele.

Gustul este influențat de balanța conținutului de zahăr și acizi organici. Fructele verzi sunt mai scăzute în zahăr și mai crescute în acizi organici și oxalat de calciu, comparativ cu cele aurii.

NutrientKiwi verde
(Actinidia deliciosa)
Kiwi auriu
(Actinidia chinensis)
Valoare energetică (kcal/kJ)60,94/25560/251
Carbohidrați (g)11,6614,23
Fibre (g)         
Fibre insolubile (g)
Fibre solubile (g)
3,39
2,60
0,80
2
1,40
0,50
Zaharuri (g)8,9910,98
Vitamina C (mg)92,7105,40
Vitamina E (mg)1,461,49
Vitamina K (µg)40,305,50
Folat (µg)2534
β-caroten (mg)5243
Luteină+zeaxantină (mg)122114
Potasiu (mg)312316
Cupru (mg)0,130.15
Cantitatea de nutrienți/100g fruct

Fructele de kiwi îmbunătățesc markerii metabolici

Consumul regulat al acestor fructe conduce la creșterea nivelului sanguin al HDL-colesterolului, ”colesterolul bun”, respectiv scăderea trigliceridelor, agregării plachetare și tensiunii arteriale crescute.

Îmbunătățirea profilului lipidic se datorează acțiunii sinergice a polifenolilor, vitaminei C și vitaminei E din fructele de kiwi.

Studiile clinice au arătat că, consumul a trei kiwi pe zi timp de 8 săptămâni a condus la scăderea tensiunii arteriale sistolice și diastolice la fumători. Mai mult, s-a observat reducerea activității enzimei de conversie a angiotensinei.

Scăderea tensiunii arteriale se datorează și conținutului fructelor de kiwi în potasiu. Potasiul are capacitatea de a relaxa pereții vaselor sanguini, scăzând astfel tensiunea arterială. Acest efect este observat în general în cazul pacienților hipertensivi.

Se utilizează în tratamentul deficitului de fier

Deficitul de fier este cel mai frecvent deficit nutrițional întâlnit la nivel global. Studiile clinice arată că, consumul fructelor de kiwi înainte de masă ajută la absorbiția fierului din alimente. Acest efect se datorează probabil conținutului lor în vitamina C, acid citric și carotenoizi. Cunoaștem cu toții că vitamina C ajută la absorbția fierului, dar se pare că acidul citric și carotenoizii, zeaxantina și luteina potențează acest efect.

Fructele de kiwi favorizează digestia

Bogate în fibre solubile și insolubile, fructele de kiwi îmbunătățesc digestia și luptă cu constipația. Totodată, ele conțin o enzimă proteolitică foarte activă, actinidina, cu efecte remarcabile asupra digestiei proteinelor.

Fructele de kiwi au efecte antioxidante

Fructele de kiwi sunt o sursă excelentă de vitamina C, dar și de alți antioxidanți, precum vitamina E, luteină și zeaxantină. Este demonstrat că, consumul regulat de kiwi conduce la creșterea concentrației plasmatice a vitaminei C și E, respectiv a luteinei și zeaxantinei. Astfel, consumul acestor fructe ajută organismul în lupta împotriva radicalilor liberi. Capacitatea antioxidantă a fructelor de kiwi este mult superioară altor fructe.

Pot reduce incidența și simptomatologia răcelilor

Fiind bogate în nutrienți necesari unui sistem imun sănătos, fructele de kiwi au capacitatea de a reduce incidența și simptomatologia răcelilor. Studiile clinice arată că acest efect este indus de consumul zilnic a unui fruct de kiwi timp de patru săptămâni.

Pot îmbunătăți somnul

Consumate înainte de culcare aceste fructe au capacitatea de a îmbunătăți somnul, conform unui studiu clinic publicat în 2011. Acest efect se datorează probabil conținutului lor crescut în serotonină.

Se pare că, consumul fructelor de kiwi aduce multiple beneficii organismului nostru, conținând o gamă largă de nutrienți în concentrație crescută. Consumul lor zilnic poate fi o strategie excelentă de prevenție a diferitelor boli. Trebuie însă să ținem cont de faptului că este necesară efectuarea de studii amănunțite care să demonstreze efectul lor terapeutic.  

Bibliografie:

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23746068/

Sursă imagine: Freepik

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *